Un preparat delicios în stil italian, care scoate în evidență gustul bogat al ciupercilor champignon și îți potolește de îndată foamea.

Ingrediente (pentru tavă de 15×25 cm):

  • 500 g pulpă de curcan tocată
  • 500 ml pastă de roșii
  • sare de Himalaya
  • piper negru măcinat
  • 2 linguri oregano
  • 1 lingură usturoi granulat
  • 250 g ciuperci champignon
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 50 g unt
  • 2 linguri făină de ovăz
  • 300 ml lapte vegetal
  • 1 vârf de cuțit de nucșoară măcinată
  • 2 linguri fulgi de drojdie de bere
  • busuioc proaspăt
  • 6 foi de lasagna din grâu dur
  • 100 g cașcaval light

Mod de preparare:

    1. Fierbem carnea tocată într-o tigaie, sub capac, până începe să albească, după care adăugăm pasta de roșii, sarea, piperul, oregano și usturoiul granulat. Continuăm să o fierbem sub capac, la foc mic.

Curățăm ciupercile, le feliem și le rumenim pe uleiul de măsline.

Pentru sosul bechamel, topim untul într-o cratiță, adăugăm făina de ovăz și o fierbem puțin, după care adăugăm laptele și amestecăm continuu, până nu mai avem cocoloașe. Adăugăm sarea, piperul, nucșoara și drojdia de bere.

Pentru a asambla lasagna, punem ragu de curcan în tavă, pe care adăugăm sos bechamel, ciuperci prăjite, frunze de busuioc, iar la final, foile de lasagna. Repetăm acești pași până se termină ingredientele, iar ultimul strat de sos bechamel se presară cu cașcaval ras.

Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem lasagna la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 20 de minute. În ultimele 10 minute înlăturăm folia de aluminiu, astfel cașcavalul se va rumeni frumos.

Poftă bună!